top of page

ANALITICII-Cei mai deștepți oameni!

Dacă ai văzut articolul cu 16 personalități, care în opinia mea este cel mai eficient de pe acest blog/site, ai văzut și că aceste 16 personalități sunt împărțite la rândul lor în 4 subcategorii: Analitici, Diplomați, Santinele, Aventurieri (Exploratori). Pentru că tipul de personalitate al unui om explică foarte multe lucruri despre acesta, am decis să iau fiecare categorie în parte pentru a putea vorbi despre ele, despre punctele lor forte (cum pot fi îmbunătățite) și punctele lor slabe (cum pot fi ”întărite”). Primii sunt Analiticii așa că, hai să îi analizăm pe acești analitici :)

Întâi vreau să-ți spun pe scurt cum funcționează acest test

Sunt 4 criterii principale după care se ghidează acest test și unul secundar. Adică un om poate fi:

1-Introvertit sau Extravertit (E sau I)

2-Intuitiv sau Realist (N sau S)

3-Centrat pe logică sau centrat pe principii(T sau F)

4-Organizator sau căutător (J sau P)

Voi spune ce presupune fiecare criteriu:

1-Un om este introvertit dacă tot ceea ce el simte/gândește cu adevărat ține mai mult în interiorul său și își concentrează existența într-o lume pe care și-o proiectează singur în interiorul său.

Pe de altă parte extravertitul își concentrează gândurile/ideile pe lumea reală din exterior și este mult mai deschis în relațiile cu oamenii din lumea reală din exterior.

Practic-introvertit-se concentrează mai mult pe o lume proiectată în interior, iar extravertitul pe lumea reală din exterior.

2-Să spunem că un om are de luat o decizie sau este pus în fața unei probleme. Dacă acel om se gândește la mai multe moduri de rezolvare al problemei și se ghidează mai mult după impactul pe care l-ar putea avea urmările după rezolvarea problemei în modurile analizate de el, atunci este intuitiv. În schimb dacă el se ghidează mai mult după experiențele din trecut și ia decizii în funcție de urmările din trecutul său legate de probleme asemănătoare, atunci el este realist.

Practic-Intuitivul se gândește la ce se va întâmpla dacă ar încerca mai multe variante, iar realistul gândește cam așa: ”În trecut am mai avut o situație de genul și s-a întâmplat în felul următor...Cel mai probabil și acum va fi la fel, nimic nou, nimic diferit”

3-Oamenii centrați pe logică adesea privesc doar faptele care le sunt puse în față și se concentrează mai mult pe ce ar trebui făcut și preferă mereu ce este eficient, obiectivitatea, adevărul. De asemenea ei tind să-și ascundă emoțiile de ceilalți. Cei centrați pe principii se concentrează mai mult pe ceea ce ei simt să facă, pe sentimentele lor

și pe faptul de a creea o conexiune cât mai bună în relațiile lor interumane.

4-Organizatorii sunt oamenii care planifică mai degrabă decât să improvizeze, oameni care se gândesc foarte mult la urmări și de asemenea sunt persoane care știu ce vor în general. Căutătorii sunt persoane care improvizeză de obicei în situațiile dificile, care le este greu oarecum să pună în practică ceea ce gândesc și care se decid foarte greu la viitorul lor. De asemenea căutătorilor le place atenția mult mai mult decât organizatorilor.

Despre al 5-lea factor secundar nu voi vorbi, pentru că nu prea îl văd relevant momentan.

Revenind la Analitici- ei sunt 4 la număr:

-Arhitect (INTJ)

-Logic (INTP)

-Conducător (ENTJ)

-Polemist (ENTP)

După cum poți observa fiecare tip analitic are literele de cod N si T, adică este intuitiv și centrat pe logică, ceea ce reprezintă o combinație ce va rezulta un tip de personalitate foarte deștept. Am să-ți atașez un link unde poți afla mai multe despre fiecare dintre cei 4 și unde, de asemenea, poți vedea ce tip de personalitate ești tu :)

Analiticii sunt în general niște oameni foarte deștepți și deschiși la minte care se gândesc foarte mult la ce se întâmplă în jurul lor. Calitățile lor cele mai mari, în general vorbind, sunt : Inteligența, capacitatea de a analiza lucrurile, energia și încrederea mare în propriile forțe, inspiraționali, uneori gânditori, originalitatea și puterea de imaginație, buni planificatori.

Despre punctele slabe ale analiticilor și despre cum pot fi rezolvate acestea, voi vorbi în următorul articol legat de personalități, care va apărea cel mai probabil duminică aceasta alături de cel despre vocație. Sper că ți-a plăcut această postare, iar acum îți voi lăsa aici un link unde poți afla mai multe atât despre personalitatățile analitice, cât și despre celelalte.

https://www.16personalities.com/ro/tipuri-de-personalitate


Featured Review
Check back soon
Once posts are published, you’ll see them here.
  • Facebook Social Icon
  • YouTube Social  Icon
  • Pinterest Social Icon
  • Instagram Social Icon

Scrie-mi un feedback 

Thanks! Message sent.

bottom of page